"Epigonii", de M.Eminescu, in cuvinte incrucisate

    

El a fost (...) un cugetător, un luptător, un profet (...), biciuind şi arzând, de oparte, sfătuind şi relevând, de alta, în numele aceluiaşi Dumnezeu al înţelepciunii. (Nicolae Iorga)
 

ORIZONTAL : 1) Poemul, apărut la 15 august 1870, este acea scriere care exprimă atitudinile şi ideile despre artă ale autorului, în tradiţia inaugurată de „Testamentul”lui Ienăchiţă Văcărescu – Vehicul tras de boi. 2) Pseudonim al publicistului român Avram Imbroane (1888-1938) – Citim despre Dimitrie Bolintineanu: Iar poetul ei(lebedei murinde) cel tânăr o privea cu... I Şi din liră curgeau note şi din ochi lacrimi amare. 3) Prima parte a poemului este o odă închinată ilustrului şir de poeţi începând cu Chichindeal... de aur, Mumulean glas de durere – A merita osteneală (fam.). 4) În partea a doua, autorul satirizează prezentul: Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită / Unor lucruri nexistente; ... tristă şi-ncâlcită– Şi, referindu-se la Grigore Alexandrescu: Palid stinge Alexandrescu... candel-a sperării. 5) Monedă europeană – Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop... soarte(masc.) – Epoci. 6) A afla – Editura „Eminescu” – Om simplu (fig.). 7) Maria Zainea – Păr mult şi des (fig.). 8) Despre autorul nuvelei „Alexandru Lăpuşneanu” aflăm: ... Negruzzi şterge colbul de pe cronice bătrâne– A susţine un punct de vedere, bunăoară, asupra funcţiei sociale a poetului, cum face Eminescu în poemul său. 9) Alexandru (abr.)– Cântăreţ (al doinelor) precum Alecsandri, rege-al poeziei – Ion Dacian. 10) Poetul îi elogiază pe iluştrii precursori: ... vieţii voastre drum de roze semânat. / Sufletul vostru: un înger, inima voastră: o liră – Trandafiri. 11) Privitor la om, la idealul de bine, de frumos, de adevăr, pentru care militează marele nostru poet – Andrei Mureşeanu apare ca preot deşteptării... semnelor vremii profet. 12) Monedă din sec. al XVIII-lea – Templu închinat zeiţei Isis.

	1	2	3	4	5	6	7	8	9	10	11	12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

VERTICAL: 1) Grigore Alexandrescu e comparat cu Byron, reînviind, în Umbra lui... la Cozia, sfinte năluci ale veacurilor eroice – În final autorul exclamă: Rămâneţi dară cu bine, sânte firi vizionare, / Ce făceaţi... să cânte, ce puneaţi steaua să zboare.  2) 1870, când poemul apare în „Convorbiri literare” provocând o impresie puternică în sânul societăţii „Junimea” – Despre Bardul de la Mirceşti mai aflăm că: seculii străbate, o minune luminoasă, / ... râde printre lacrimi când o cântă pe Dridri – Elogiind faptele generaţiei trecute, poetul subliniază: Aţi visat zile de aur pe-asta... de amar.  3) Autor al cunoscutei nuvele istorice, despre care poetul scrie: Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute, / Zugrăveşte din nou iarăşi pânzele posomorâte, /Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani, vicleni – Pseudonim al scriitorului Tudor Muşatescu (1903-1970).  4) Nota Do în notaţia literală –Privitor la Vasile Alecsandri, mai aflăm: Sau visând o umbră dulce cu de-argint aripe albe, / Cu doi ochi ca două basme mistice, ... , dalbe (masc., sing. Î).  5) Despre traducătorul Psaltirilor în versuri, reţinem: Prale... cea întoarsă – Umbra dulce pe care o visează Alecsandri o aşează-n ... de aur, să domnească lumi rebele.  6) Personaj feminin sadovenean din Duduia Margareta – Monedă naţională – Arendaşul din Lipitorile satului de V. Alecsandri. 7) Simion Barniţiu – Domn al Moldovei pe care regele poeziei îl evocă-n dulci icoane a istoriei minune – Osie!  8) Alecsandri deşteaptă-n sânul nostru dorul... cei străbune – În exterior. 9) Pielea obrazului – A pierde, de exemplu, timpul degeaba, predispoziţia epigonilor ce au privirea scrutătoare ce nimica nu visează. 10) Umanist erudit  pe care Eminescu şi-l imaginează croind planuri din cuţite şi pahară – Pseudonim al scriitorului Zaharia Stancu (1902-1974). 11) Arbori – Din oda închinată zilelor de aur: Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de...   12) Haină – Creatorului Biblicelor, Eminescu îi mai dedică următoarele versuri: ... zidea din versuri şi din basme seculare / Delta biblicelor sânte, profeţiilor amare – Persoana întâi singular.     

     Dicţionar: INE, ECU, ISEU, MAT, UT, EMA, IANI, ZTS. 

Prof. Nicolae Vicolovsolutia

ALTE CAREURI CU EMINESCU

 

 

 

  Consultarea textului 

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Ma cufund ca într-o mare de visari dulci si senine Si în jur parca-mi colinda dulci si mândre primaveri, Sau vad nopti ce-ntind deasupra-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbravi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii si cu râuri de cântari. Vad poeti ce-au scris o limba, ca un fagure de miere: Cichindeal gura de aur, Mumulean glas de durere, Prale firea cea întoarsa, Daniil cel trist si mic, Vacarescu cântând dulce a iubirii primavara, Cantemir croind la planuri din cutite si pahara, Beldiman vestind în stihuri pe razboiul inimic. Lira de argint, Sihleanu, - Donici cuib de-ntelepciune, Care, cum rar se întâmpla, ca sa mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomata? S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale ne'nturnata. S-a dus Pann, finul Pepelei, cel istet ca un proverb. Eliad zidea din visuri si din basme seculare Delta biblicelor sunte, profetiilor amare, Adevar scaldat în mite, sfinx patrunsa de-nteles; Munte cu capul de piatra de furtune detunata, Sta si azi în fata lumii o enigma n'explicata Si vegheaz-o stânca arsa dintre nouri de eres. Bolliac cânta iobagul s-a lui lanturi de arama; L-ale tarii flamuri negre Cârlova ostirea cheama, În prezent vrajeste umbre dintr-al secolilor plan; Si ca Byron, treaz de vântul cel salbatic al durerii, Palid stinge-Alexandrescu sunta candel-a sperarii, Descifrând eternitatea din ruina unui an. Pe-un pat alb ca un lintoliu zace lebada murinda, Zace palida vergina cu lungi gene, voce blânda - Viata-i fu o primavara, moartea-o parere de rau; Iar poetul ei cel tânar o privea cu îmbatare, Si din lira curgeau note si din ochi lacrimi amare Si astfel Bolintineanu începu cântecul sau. Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita, Rumpe coarde de arama cu o mâna amortita, Cheama piatra sa învie ca si miticul poet, Smulge muntilor durerea, brazilor destinul spune, Si bogat în saracia-i ca un astru el apune, Preot desteptarii noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrâne, Caci pe mucedele pagini stau domniile române, Scrise de mâna cea veche a-nvatatilor mireni; Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute, Zugraveste din nou, iarasi pânzele posomorâte, Ce-aratau faptele crunte unor domni tirani, vicleni. S-acel rege-al poeziei, vecinic tânar si ferice, Ce din frunze îti doineste, ce cu fluierul îti zice, Ce cu basmul povesteste - veselul Alecsandri, Ce-nsirând margaritare pe a stelei blonda raza, Acum secolii strabate, o minune luminoasa, Acum râde printre lacrimi când o cânta pe Dridri. Sau visând o umbra dulce cu de-argint aripe albe, Cu doi ochi ca doua basme mistice, adânce, dalbe, Cu zâmbirea de vergina, cu glas blând, duios, încet, El îi pune pe-a ei frunte mândru diadem de stele, O aseaza-n tron de aur, sa domneasca lumi rebele, Si iubind-o fara margini, scrie: "visul de poet".

Sau visând cu doina trista a voinicului de munte, Visul apelor adânce si a stâncelor carunte, Visul selbelor batrâne de pe umerii de deal, El desteapta-n sânul nostru dorul tarii cei strabune, El revoaca-n dulci icoane a istoriei minune, Vremea lui Stefan cel Mare, zimbrul sombru si regal. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Iara noi? noi, epigonii?... Simtiri reci, harfe zdrobite, Mici de zile, mari de patimi, inimi batrâne, urâte, Masti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic; Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza; În noi totul e spoiala, totu-i lustru fara baza; Voi credeati în scrisul vostru, noi nu credem în nimic! Si de-aceea spusa voastra era sunta si frumoasa, Caci de minti era gândita, caci din inimi era scoasa, Inimi mari, tinere înca, desi voi sunteti batrâni. S-a întors masina lumii, cu voi viitorul trece; Noi suntem iarasi trecutul, fara inimi, trist si rece; Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i strain! Voi, pierduti în gânduri sunte, convorbeati cu idealuri; Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri, Caci al nostru-i sur si rece - marea noastra-i de înghet, Voi urmati cu rapejune cugetarile regine, Când, plutind pe aripi sunte printre stelele senine, Pe-a lor urme luminoase voi asemenea mergéti. Cu-a ei candela de aur palida întelepciune, Cu zâmbirea ei regala, ca o stea ce nu apune, Lumina a vietii voastre drum de roze semanat. Sufletul vostru: un înger, inima voastra: o lira, Ce la vântul cald ce-o misca cântari molcome respira; Ochiul vostru vedea-n lume de icoane un palat. Noi? Privirea scrutatoare ce nimica nu viseaza, Ce tablourile minte, ce simtirea simuleaza, Privim reci la lumea asta - va numim vizionari. O conventie e totul; ce-i azi drept mâine-i minciuna; Ati luptat lupta desarta, ati vânat tinta nebuna, Ati visat zile de aur pe-asta lume de amar. "Moartea succede vietii, viata succede la moarte", Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta soarte; Oamenii din toate cele fac icoana si simbol; Numesc sunt, frumos si bine ce nimic nu însemneaza, Împartesc a lor gândire pe sisteme numeroase Si pun haine de imagini pe cadavrul trist si gol. Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita Unor lucruri n'existente; carte trista si-ncâlcita, Ce mai mult o încifreaza cel ce vrea a descifra. Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate. Strai de purpura si aur peste tarâna cea grea. Ramâneti dara cu bine, sunte firi vizionare, Ce faceati valul sa cânte, ce puneati steaua sa zboare, Ce creati o alta lume pe-asta lume de noroi; Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruina, Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina, - Toate-s praf... Lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi.

Publicata la 15 august 1870 in “ Convorbiri literare ” . Reprezinta manifestul literar al poetului , deoarece Eminescu exprima crezul sau artistic.“ Epigon ” =urmas nedemn al unui inaintas ilustru . Eminescu se incadreaza pe sine in randul epigonilor , chiar prin aceasta poezie se distinge de contemporani.Titlul poeziei a fost imprumutat din literatura germana Karl Immermann .Punctul de plecare este epigrama lui Schiller “Ieremiada“. Poezia e construita pe baza antitezei intre trecutul maret si prezentul josnic . Poetul ii elogiaza pe inaintasii sinceri , animati de nobile idealuri , si ii critica pe contemporanii superficiali lipsiti de idealuri , sceptici . Antiteza romantica intre trecut si prezent e o constatare a operei eminesciene “ Scrisoarea III “.

In prima strofa trecutul este idealizat , mitizat ; poetul ne transpune intr-un taram edenic , intr-o atmosfera de basm : “ Cand privesc zilele de-aur a scriturelor romane , Ma cufund ca intr-o mare de visari dulci si senine “

Nostalgia varstelor mitice ale umanitatii a timpilor originari e prezent in intreaga creatie eminesciana . Metaforele si epitetele primei strofe “visari dulci si senine “ , “ dulci si mandre primaveri “amintesc limbajul poetic pasoptist . Criticul Stefan Cazimir afirma ca in lirica eminesciana exista patru motive centrale , “ stele cardinale “ :gandirea , cantul , visul , plansul . Gandirea si cantarea sunt dominante si in aceasta poezie . Strofa deschide prima parte a poeziei inchinata trecutului , alcatuita din 11 strofe .

Ca si “Scrisorile “ , “Epigonii “ are o structura biplana ; partea I - oda inchinata trecutului , partea a II ( 8 strofe ) contine elemente de satira. Intr-o scrisoare trimisa lui Iacob Negruzzi , Eminescu mentioneaza “ ideea fundamentala e comparatiunea dintre lucrarea increzuta si naiva a predecesorilor nostrii si lucrarea noastra trezita , dar rece Comparatiunea din poezia mea cade in defavorul generatiei noi , si - cred - cu drept “ . Se observa predominarea interesului etic asupra celui estetic . Predecesorii sunt elogiati nu pentru meritul intern al lucrarilor lor ci , numai pentru ca intr-adevar te misca acea naivitate sincera neconstienta cu care lucrau ei “.

“Vad poeti ce-au scris o limba, ca un fagure de miere “ exprima prin comparatie, rigoarea matematica a limbajului, travaliul lucid. Eminescu elogiaza pe inaintasi prin metafore sugestive si caracterizari lapidare :

“Cichideal gura de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea ce intoarsa, Daniil cel trist si mic”. In prima etapa, poezia era echilibrata cu cantecul, atribut al bardului. Cantul avea o valoare primordiala in epocile mitice:

“Vacarescu , cantand dulce a iubirii primavara”.Sunt elogiati: Sihleanu, Donici - autor de fabule-”cuib de-ntelepciune”;Anton Pann “s-a dus Pann,finul Pepelei, cel istet ca un proverb”. Eminescu exprima nostalgia pentru timpurile mitice: “S-au dus toti, s-au dus cu toate pe o cale nenturnata”.

Poetul inchina o intreaga strofa lui Eliade, referindu-se la ciclul sau de poezii biblice. Redesteptand miturile seculare neamului, Eliade pune temeliile unui viziuni profetice, dobandind o aura de apostol care isi domina epoca:

“Eliad zidea din visuri si din basme seculare Delta biblicelor sante, profetiilor amare” Eliade reprezinta o prima ipostaza a poeziei,vizionare si profetice.

Strofa urmatoare exprima admiratia poetului pentru inaintasii sai pasoptisti “Bolliac, Carlova ,(Marsul ostirii romane) Grigore Alexandrescu (Anul 1940).

Bolintineanu e evocat cu poezia sa “O fata tanara pe patul mortii”.

A doua ipostaza simbolica a poeziei e reprezentata de Andrei Muresan , comparat cu “miticul poet” , simbol al orfismului : “Muresan scutura lantul cu-a lui voce ruginita, Rumpe coarde de arama cu o mana amortita” O intreaga strofa e inchinata lui Negruzzi, care reinvie epocile glorioase: Iar Negruzzi sterge colbul de pe cronice batrane, Caci pe mucedele pagini stau domniile romane”

Eminescu inchina trei strofe lui Vasile Alecsandri , elegiat pentru activitatea sa literara complexa : ”Doine” , ”Lacramioare”, “Margaritarele” , poezia de inspiratie folclorica , istorica , de dragoste , legende istorice , romanul “Dridri”.

“S-acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice,

Ce din frunze iti doineste,ce cu fluierul iti zice,

Ce cu basmul povesteste-veselul Alecsandri”.

Epitetele exprima optimism.Alecsandri simbolizeaza a treia ipostaza a poeziei,puterea creatoare a visului, poezia e un instrument prin care se exprima visul cosmosului :

poezia e un instrument prin care se exprima visul cosmosului :

“Sau visand cu doina trista a voinicului de munte,

Visul apelor adance si a stancelor carunte,

Visul selbelor batrane de pe umerii de deal”

Partea a doua, alcatuita din 8 stofe , este o satira la adresa contemporanilor poetului. Se observa contrastul dintre trecutul luminat de credinta si prezentul sceptic si injosit, imporiva caruia se ridica sarcasmul satirei. Acest contrast e realizat prin antiteza dintre pronumele noi-voi. Poetul se integreaza in randul epigonilor , dar se distinge chiar prin aceasta pozie. Criticul Ioana Em.Petrescu : termenii constanti ai vocabularului poetic eminescian in aceasta satira sunt : “masca”, “fraza”,“conventia”, desemnand mimarea profanatoare a unor sentimente si atitudini:

“Masti razande, puse bine pe-un caravter inimic;

Dumnezeul nostru: umbra, patria noastra: o fraza”.

Contemporan poetului sunt demagogi, superficiali, sceptici, lipsiti de sinceritate. Spre deosebire de prima parte, contemporanii nu sunt nominalizati. Remarcam miscarea sacadata a frazei, eliptice sau interogative. Ca si partea intii trecutul sufera un inalt proces de idealizare:

“Si de-aceea spusa voastra era santa si frumoasa”.

Inaintasii sunt elogiati pentru patriotismul , sinceritatea sentimentelor si entuziasmul lor. Preluand o imagine din Vasile Fabian Bob:“S-a intors masina lumii, cu voi viitorul trece” , Eminescu sugereaza ca momentul prezent reprezinta un regres fata de trecut , ca “Epigonii” rastoarna ordinea fireasca a timpului. In timp ce inaintasii erau posedati de nobile idealuri, (sant=sacralitate), contemporanii mimeaza doar valori autentice:

“Noi carpim cerul cu stele, noi manjim marea cu valuri”. Inaintasii sunt elogiati pentru vizionalismul lor:

“Ati visat zile de aur pe-asta lume de amar” care lipseste contemporanilor.

Versul , “Moartea succede vietii, viata succede la moarte” exprima ideea trecerii timpului si implicit a lumii, succesiunea ciclica a vietii si a mortii, generand pesimismul poetului si convingerea ca lumea e lipsita de orice sens:

“Alt sens n-are lumea asta, n-are alt scop, alta soarte”.

In strofa penultima poetul defineste cugetarea:

“Ce e cugetarea sacra ? Combinare maiestrita

Unor lucruri nexistente; carte trista si-ncalcita,

Ce mai mult o incifreaza cel ce vrea a descifra”.

Scopul cugetarii ,acela de a descifra semnele existentei, este supus zadarniciei.

Poetul defineste poezia: “Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate”, joc cu imagini si sunete.Poezia are menirea de a transfigura realul:”Strai de purpura si aur peste tarana cea grea”.

Concluzia poeziei e una pesimista : “Toate-s praf Lumea-i cum este si ca dansa suntem noi”.Ideea identitatii indivizilor cu lumea provine de la Schopenhauer.

 

   

Solutia careului:   Egipetul 2

1 f	2 a	3 r	4 a	5 o	6 n		8 c	9 e	10 r	11 u	12  l
2 R	U	I	N	E		F	A	R	A		U
3 U	R	S	I		U	R	N	A		A	N
4 N		I	N	E	C	A	T		U	T	A
5 T	I	P	A	T		G	E	N	I	U
6 E	N	I		T	R	E	C	U	T	U	L
	A	T	I		E	D	E		A	R	I
8 A	L	E	A	R	G	A		P	R	I	N
9 C	T		R	A	E		A	L	E		I
10 O	A	C		C	L	A	R	A		D	S
11 L		C	E	L	E	S	T		T	O	T
12 O	R	I	C	E		C	A	M	P	I	E